Osteoartrita reumatoidă

Adăugat la 14 Decembrie Actualizat la 01 Aprilie Poliartrita reumatoidă PR este o boală inflamatorie sistemică cronică, cea mai frecventă suferinţă reumatică de tip inflamator, caracterizată clinic printr-o artropatie cu evoluţie deformantă şi distructivă, alături de manifestări generale şi extra-articulare ex. Poliartrita reumatoidă este asociată cu fenomene autoimune, dar nu se cunoaşte încă dacă autoimunitatea este un osteoartrita reumatoidă secundar sau primar.

Factorii genetici şi anomaliile sistemului imun contribuie la progresia afecţiunii. Celulele care au un rol major în procesul patogenic sunt: celulele T CD4, fagocite mononucleare, fibroblaşti, osteoclaşti şi neutrofile, limfocitele B care produc autoanticorpi ex.

De asemenea, la pacienţii cu poliartrita reumatoida a fost demonstrată o producţie anormală de numeroase citokine, chemokine şi alţi mediatori ai osteoartrita reumatoidă ex. Manifestările extra-articulare foarte diferite ca expresie şi severitate în funcţie de durată şi severitatea bolii, sunt determinate de infiltrate limfoplasmocitare sau procese vasculitice şi apar de obicei la bolnavii cu titru mare de factor reumatoid, complement seric scăzut, complexe imune circulante în concentraţie crescută, crioglobuline şi factori antinucleari prezenţi².

Poliartrita reumatoidă, datorita asocierii cu fenomene autoimune, se caracterizează prin prezenţa unei varietăţi de autoanticorpi în ser şi în lichidul sinovial; aceştia o diferenţiază de alte afecţiuni articulare precum: artrita psoriazică, artrita reactivă sau artroza, situaţii în osteoartrita reumatoidă fenomenele autoimune sunt rare.

Primul element autoreactiv identificat în în serul pacienţilor cu poliartrita reumatoida, a fost factorul reumatoid FRautoanticorp specific anti-imunoglobulina Durere peste omoplatul drept din spate. FR interacţionează cu porţiunea Fc a IgG.

În prezent, FR este cel mai utilizat marker serologic, constituind unul din cele şapte criterii ACR de diagnostic a poliartritei reumatoide, deşi se acceptă faptul că acest test are specificitate redusă şi este uneori negativ în această afecţiune³.

În funcţie de prezenţa sau absenţa factorului reumatoid, poliartrita reumatoidă este clasificată în 2 categorii: seropozitivă seronegativă Pacienţii seropozitivi au un risc mai mare decât cei seronegativi de a dezvolta artrită erozivă cu impotenţă funcţională articulară şi manifestări extraarticulare, cum ar fi: noduli reumatoizi, determinare pulmonară de boală, vasculită, sindrom Felty neutropenie şi splenomegalie asociate osteoartrita reumatoidă artrita osteoartrita reumatoidă, serozite şi sindrom Sjögren secundar4.

Diagnosticul poliartritei reumatoide se face conform criteriilor clinice, biologice şi radiologice elaborate de ACR American College of Rheumatologyrevizuite ultima oară în ; aceasta are multe limite bazându-se în principal pe simptome clinice care nu se regăsesc de multe ori în stadiile precoce de boală.

Este unanim acceptat faptul că intervenţia terapeutică precoce este vitală în prevenirea distrucţiei articulare ireversibile şi de aceea este foarte important ca această boală să fie diagnosticată în stadii iniţiale.

Tipuri de artroza Cele doua tipuri principale de artroza sunt artroza primara si artroza secundara. Artroza primara sau primitiva — care afecteaza degetele, coloana vertebrala, soldurile si genunchii. Din aceasta cauza, este asociata cu imbatranirea; de fapt, varsta este cel mai puternic factor de risc al artrozei si cu cat o persoana isi foloseste articulatiile mai mult, cu atat este mai probabil sa sufere de aceasta forma de artroza. Artroza secundara — aceasta forma de artroza rezulta din afectiuni care induc o schimbare a micromediului cartilajului.

Din acest motiv, ar fi esenţial să poată fi utilizat un marker serologic specific care osteoartrita reumatoidă identifice acei pacienţi care ar putea beneficia de un regim terapeutic agresiv5. În acest sens, una din cele mai spectaculoase descoperiri ştiinţifice în cercetarea afecţiunilor autoimune din ultimii zece ani a fost identificarea în serul pacienţilor cu poliartrita reumatoidă, a unor autoanticorpi care recunosc epitopii citrulinaţi, cunoscuţi sub numele de anticorpi antiproteine citrulinate ACPA.

ACPA pot fi măsurate folosind ca antigen proteine citrulinate ca filagrina, vimentina şi fibrinogenul sau peptide ciclic citrulinate CCP. Cele mai utilizate teste folosesc peptide ciclic citrulinate, iar ACPA determinaţi prin astfel de metode sunt cunoscuţi ca anticorpi antipeptide ciclic citrulinate anti-CCP. ACPA constituie markerii serologici cu specificitatea cea mai ridicată în poliartrita reumatoida, prezenţi în stadiile precoce de boală, putând chiar precede debutul clinic.

Câteva studii au arătat o corelaţie semnificativă între prezenţa ACPA şi progresia radiologică a bolii a leziunilor osoase. ACPA se asociază semnificativ cu prezenţa alelelor HLA-DR specifice poliartritei reumatoide, pacienţii prezentând această asociere având un risc crescut de a dezvolta forme severe de poliartrita reumatoida.

În concluzie, ACPA sunt anticorpii markeri cei mai valoroşi şi determinarea lor este deosebit de utilă în cazul pacienţilor cu artrită la debut când nu sunt îndeplinite toate criteriile pentru poliartrita reumatoida³.